sâmbătă, 7 iunie 2014

Ruj Color Whisper Maybelline review

  Salutare, dragele mele! Azi am pregătit pentru voi un mic review la mult doritul meu Color Whisper. Îmi doream rujul ăsta de câteva luni, dar din diverse motive am pus mâna pe el, cu greu, în luna Mai.
  Din momentul în care a ajuns în mâinile mele, cu greu am mai renunțat la el :) motiv pentru care l-ați văzut și în favoritele lunii.

  În seara în care ne-am întors de la Sighișoara, am intrat hotărâtă în Carrefour să îl cumpăr, dar am plecat cu Astor Lipcolor Butter. Nu pot să spun că mi-a părut rău, mai ales că și cel de la Astor a intrat în favoritele lunii, dar gândul meu parca tot la frumoasa nuanță de la Maybelline se ducea.
  Dorința mea s-a împlinit rapid, câteva zile mai târziu, când încercam să îi cumpăr iubitului meu un cadou. Cele care locuiți în Pitești știți că în Auchan, Dm-ul  se află față în față cu Altex-ul, iar toaleta e în celălalt capăt al magazinului. Ca să înțelegeți eu trebuia să intru în Altex pentru cadou, iar pentru diversiune îi spuneam prietenului meu că intru în Dm, timp în care el se ducea la baie. Era planul perfect, știam că nu o să intre nici în ruptul capului cu mine într-un magazin de cosmetice.  Brusc iubitul meu a devenit interesat de ce doream eu să îmi cumpăr și nu am mai reușit să scap de el :))
  So, așa am reușit eu să îmi cumpăr această minunăție. Probabil, dacă planul meu mergea, nu îmi cumpăram nimic, pentru că nu aveam suficient timp :) Practic ar cam trebui să îi mulțumesc.
  Acum că am terminat cu vorbăria, ar trebui să trecem la vedeta acestei postări.

  Într-o superbă nuanță corai (nuanța Coral Ambition), acest ruj îmi bucură buzele de fiecare dată când îl aplic. Este cremos, nu extraordinar de pigmentat ( din păcate ), și hidratează buzele aproape la fel de bine ca un balsam, cel putin mie așa mi se pare :) Nu știu cum și de ce, dar odată aplicat, pe buzele mele pare mai degrabă rozaliu. Fiind un ruj foarte cremos are un finish ușor lucios.

(ultima poză de jos e facută cu bliț)

  Și el miroase dulce, doar că mirosul e ceva mai discret decât cel al Lip Butter-ului de la Astor. Despre rezistență v-am mai spus că nu sunt persoana indicată să zic ceva :)

  Mie îmi place tare mult, mai ales că mai nou am intrat într-o ,,fază" a rujurilor, așa că puteți să vă așteptați să vedeți din ce în ce mai multe pe aici :) 
  Ce rujuri v-au furat inima în ultimul timp? 
                                                                                                         
                                                                                                                                    Pupici rozalii, Rox



2 comentarii:

  1. In ultimul timp nu prea am mai purtat ruj pe buze,doar balsam...uneori.Mi-ai facut pofta :)) imi place tare mult cum arata rujul tau,pare asa...natural..perfect pentru fiecare zi!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Și eu eram înainte numai cu balsamuri, dar acum am căpătat o mică ,,obsesie" :D
      Te pup :*

      Ștergere