joi, 7 august 2014

Ruj Sephora - o nouă culoare pentru buzele mele

   Hello, dragele mele!
  Postarea asta era plănuită pentru mâine, dar pur și simplu nu m-am putut abține să nu scriu din seara asta.
  Vreau să vă arăt, mai pe îndelete, rujul cu care m-am răsfățat luna trecută. Îmi doream foarte tare un ruj într-o nuanță nude, potrivită pentru toate zilele, dar deopotrivă îmi doream și o nuanță mai specială. Astfel am ajuns să cumpăr rujul din gama Sephora în nuanța Mmmm... .




  Toate bune și frumoase, am ales această nuanță din multe alte nuanțe nude și am plecat din magazin tare fericită. Ideea e următoarea: swatch-uit pe mâna tipei din magazin părea un nude închis movuliu. Părea perfect având în vedere că eu am buzele pigmentate, iar spre exemplu, un nude pal rozaliu nu ar fi arătat tocmai nude pe buzele mele. Sper că ați înțeles ce vreu să spun :)
   Ei bine rujulețul meu odată swatch-uit pe măna mea, și odată ajuns pe buze e mai degrabă un movuliu deschis, deloc nude. Cel puțin în mintea mea! Se pune la socoteală în toată această încurcătură si proasta iluminare din magazin.

   Lăsând toate astea la o parte, trebuie să vă spun că îmi place acest ruj tare mult, inclusiv culoarea lui.
Este un ruj mat, care din păcate nu poate fi aplicat decât pe niște buze foarte bine hidratate. Altfel arată pur și simplu oribil! Are un miros tare plăcut de căpșuni sau ceva fructe de pădure, cel puțin eu așa îl percep, și da, pentru mine mirosul este foarte important la un ruj! Adică nu aș purta niciodată un ruj care miroase urât.
   Este un ruj făcut să reziste mult pe buze, chiar și pe ale mele rezistă mai mult decât alte rujuri.


  Fără doar și poate o să mai cumpăr și alte nuanțe din această gamă, și poate cine știe o să găsesc într-un final și nude-ul acela pe care îl caut cu atâta ardoare.
  Și acum aș vrea să aud și părerile voastre legate de rujul care îmi mângâie buzele în ultima perioadă. Este sau nu o nuanță frumoasă?
                                                                                                                                  Pupici rujați, Rox


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu